În cadrul săptămânii prevenirii criminalității, voluntarii Crucii Roșii Arad au participat la marșul organizat în  comuna Vladimirescu de-a lungul drumului național  DN 7.

    Acțiunea a avut ca și punct de plecare Școala generală din Vladimirescu unde preț de 20 de minute au luat cuvântul diferite personalități locale, cât și persoane din staful de organizare. La ora 10:30 s-a plecat de la școală în coloană, fiecare grup având diferite pancarte cu sloganuri adecvate acțiunii, încurajând prevenirea criminalității, abuzului de droguri, abuzurilor asupra copiilor și altele. Ajunși la DN 7 s-a format un lanț uman de o parte și de alta a șoselei timp de 30 de minute. Acesta a avut menirea de sensibilizare a trecătorilor și a șoferilor, și totodată a avut menirea de a-i încuraja să facă fapte care să ajute comunitatea în care trăiesc și alături de care trebuie să mențină un echilibru natural pozitiv, pentru a trăi armonios.

    Amintim că din spusele domnilor de la Poliția județului Arad, DN7 este prezentat ca având 10 răniți/km.Crucea Roșie a fost așadar prezentă, prin intermediul a nouă voluntari, și în cadrul acestei acțiuni de sensibilizare, care sperăm că a însemnat pentru cei care ne-au văzut mai mult decât un lanț uman, sperăm că au înțeles în deplinătate sensul acestei mobilizări.

 

 

Categorie: Evenimente
  • UVVG, SIF BANAT-CRISANA, METRO, PRIMARIA ARAD, REAL, EU, PETROM