Societatea națională de Cruce Roșie filiala Arad a câștigat finanțarea proiectului „Voluntari pentru Ucraina”, proiect susținut cu multa dedicație și empatie de voluntarii filialei Arad și coordonat de către doamna Simona Carpine.
Acesta a fost întocmit sub deviza convingerii ca umanitatea nu are granițe, iar toți copiii sunt… copii. În acest sens, voluntarii de Cruce Roșie Arad organizează ateliere de creație pentru micii ucraenieni, cursuri de dans, spectacole de povesti și jocuri de improvizație pentru părinți și copii, toate acestea având ca scop sprijinirea eforturilor de integrare socio-culturala a cetățenilor refugiați din Ucraina, stabiliți pe raza județului Arad.
Implementarea programului de activități educationale și de consiliere psihologica este finanțat de către SNCRR prin banii câștigați din strângerea de fonduri la nivel național în cadrul campaniei „Umanitatea nu are granițe” și se desfășoară pe o perioada de 3 luni, parte din activități având loc la Palatul Copiilor Arad.
În fata unor fenomene istorice cu sau fără sens, pentru cei cu bunătate în suflet întotdeauna viața va fi condusa de fapte bune și iubire. Cei implicați în acest proiect desfășoară fără doar și poate activități care aduc bucurie și bunăstare atât copiilor refugiați cât și părinților lor.
Suntem recunoscători că la Arad, prin câștigarea acestui proiect, s-a demonstrat într-adevăr că…umanitatea nu are granițe.











